Cantarea I
Hristos se naste, slaviti-L; Hristos din ceruri, intampinati-L; Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul si cu veselie laudati-L popoare, ca S-a preaslavit!
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Intunecat fiind de intunericul patimilor, luminandu-ma, curateste-ma Iubitorule de oameni, cu rugaciunile cele purtatoare de lumina ale cuvioasei Tale Melania; si vrand sa o laud pe dansa, daruieste-ne cuvant.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Cu inflacarare ai urmat Celui ce pentru tine a rabdat de bunavoie rastignirea si purtandu-ti crucea, preafericita, cu osardie pe umarul tau, ai pazit indreptarile Sale.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
De dragostea parintilor si de dulceata trupului cu totul te-ai lepadat, indragind numai frumusetea cea vrednica de iubire a lui Hristos, de al Carui cuvant toti doresc a se impartasi, de Dumnezeu inteleptita.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Lepadand lantul vietuirii celei trupesti, ai plecat pe sotul tau a purta pe grumaji jugul cel dumnezeiesc, impreuna cu tine, si a umbla pe calea ce duce catre locasurile cele nematerialnice.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Cel bogat a saracit, imbogatindu-ne cu Dumnezeirea pe noi care rau am saracit din neinfranarea cea dintai; si Cel fara de inceput, iata, inceput a luat, nascandu-Se acum din feciara, dumnezeiasca fiica.
Cantarea a III-a
Nu intru intelepciune ne laudam si intru putere si bogatie, ci intru Tine, Cel ce esti intelepciunea cea ipostatica a Tatalui, Hristoase; ca nu este sfant afara de Tine, Iubitorule de oameni.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Departandu-te de dorireas celor de jos, toata dorirea vointei tale ai indreptat-o cu dreapta credinta numai catre cele statatoare si vesnice, marita Sfanta Melania.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Si graind si tacand te-ai aratat sfatuitoare celor neintariti, pilda si bucurie sihastrilor. Pentru aceasta te laudam pe tine, preamarita Sfanta Melania.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Cu necontenirea rugaciunilor ti-ai indreptat simtirile cu razele Duhului si te-ai facut in chip de lumina cu totul ravnind viata cea fara de materie, inca in trup fiind, Sfanta Melania.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Cel ce infasoara cerul cu nori, voind este infasat ca un prunc de mainile Fecioarei, vrand sa ne rapeasca din mana celui vrajmas.
Cantarea a IV-a
Innoirea neamului omenesc de demult cantand Proorocul Avacum, mai inainte a vestit-o, invrednicindu-se in chip de negrait a-i vedea intruchiparea; ca Prunc tanar din muntele Fecioarei a iesit Cuvantul, spre innoirea popoarelor.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Cu infranarea ucagandu-ti poftele trupului, ai avut locuind intru tine, pe Insasi Viata tuturor, preacinstita cuvioasa; catre Care mutandu-te de pe pamant, te-ai salasluit, desfatandu-te de imparatia cerurilor.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Impartit-ai multimea aurului tau saracilor si l-ai gramadit cu adevarat comoara in acele vistierii, care nicicand nu se invechesc, dar iti pastreaza statornica indestulare in veci.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Bogatia milostivirii tale s-a facut ca un mare rau, pururea laudata, adapand nevoile tuturor saracilor, spaland intinaciunea greutatilor si mijlocindu-ti in ceruri bogatie de nerisipit, care nu se desarta.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Supunandu-ne pornirilor patimilor, ca niste necuvantatori, desi cuvantatori fiind, ne-am asemanat animalelor. Ci tu, ceea ce ai nascut pe Cuvantul cel vesnic, nu ne trece cu vederea pe noi, care totdeauna patimim.
Cantarea a V-a
Din noaptea lucrurilor intunecatei rataciri, curatire esti, Hristoase, noua celro ce cantam acum Tie cantare cu priveghere, ca unui facator de bine; sa vii daruindu-ne si carare lesnicioasa, pe care umbland, vom afla lauda.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Chipurile patimilor celor urate stergandu-le pana in sfarsit din suflet, cinstita, ai zugravit cu vopselele infranarii nepatimirea si dragostea cea nefatarnica.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Ca o oglinda fiind, cinstita, ai primit multime de daruri luminate ale Duhului lui Dumnezeu, Sfanta Melania, si pe credinciosi i-ai luminat cu lumina vietii tale.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Cu infranarea stingand vapaia patimilor, ai aprins faclia sufletului, care te lumineaza in toata viata si alunga intunecimile demonilor.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
In pestera Betleemului Feciara a nascut pe Dumnezeu Emmanuel, deschizandu-ne Edenul cel inchis noua de demult, prin neinfranarea de la mancare si prin inselaciunea sarpelui.
Cantarea a VI-a
Petrecand proorocul Iona in adancul marii, se ruga sa vin valul sa-l aline. Iar noi, raniti fiind cu a tiranului sageata, pe Hristos Pierzatorul celor rai, sa-L chemam degrab sa vina spre a noastra alinare.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Cu scanteile dragostei tale celei inflacarate pentru Domnul, ai ars sagetile cele mistuitoare ale tuturor pacatelor si rautatea demonilor ai pierdut-o desavarsit.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Strabatut-ai prin furtuna vietii neudata; pentru aceatsa ai ajuns la limanul linistit neinecatat si te desfatezi, prealaudata maica Melania, de adevarata bucurie.
Slava tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Cugetul tau indumnezeindu-se prin unire cu ceea ce este mai bun, s-a despartit – cu voia Atottiitorului – de iubirea trupului. Pentru aceasta ai purtat toate ostenelile sihastriei.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Domnul nascandu-Se din Fecioara, ne indumnezeieste; si infasandu-Se, da dezlegare pacatelor noastre; caci incape in pestera, Cel ce este neincaput.
Cantarea a VII-a
De dragostea Imparatului a toate fiind aprinsi Sfintii tinerii Daniel, Anania, Azaria si Misail, batjocorit-au pagana limba cea hulitoare a tiranului ce se mania fara masura; de la aceia s-a departat focul cel mult, de la cei ce graiau Stapanului: in veci bine esti cuvantat.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Purtand jugul lui Hristos impreuna cu sotul tau, purtatoare de Dumnezeu, ati ogorat sufletele cu plugul rugaciunilor si aratandu-va holda frumoaselor voastre insusiri, va indulciti de slava cea de sus in veci.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Ca si maslinul sadit in casa lui Dumnezeu, precum zice psalmistul, veselesti in chip tainic sufletele, cuvioasa, si cu untdelemnul ostenelilor tale ungi fetele credinciosilor care lauda nevointele tale.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Cu roua infranarii stingand cuptorul patimilor, ai izvorat, prin ploaia rugaciunilor tale, noian de vindecari, care ineaca supararea patimilor, celor ce te cinstesc pe tine, Sfanta Melania.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Lana te-a numit Ghedeon proorocul, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, ca pe singura ce ai primit ploaia cea cereasca, care usuca paraiele nelegiuirii si adapa cugetele credinciosilor, cele intelenite in pacate.
Cantarea a VIII-a
Tinerii din Legea Vechea cei nearsi de foc,inchipuit-au pantecele cel nears al Fecioarei, care mai presus de fire a nascut, pecetluita fiind; si amandoua lucrand o facere de minune, pe popoare la cantare le ridica Darul.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Facandu-ti inima si trupul locasuri ale Sfintei Treimi, celei mai presus de minte, case dumnezeiesti ai zidit, ceea ce esti vrednica de lauda, in care ai adunat stoluri de fecioare si cete de sihastri, care cu un glas lauda si preaslavesc pe Hristos in veci.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Stralucind cu intelepciunea, cu barbatia, prin curatie si cu dumnezeiasca dreptate, ai dobandit smerenia care da inaltimea cereasca, prin care ai surpat pe sarpele cel mult laudaros, cuvioasa. Pentru aceasta te cinstim ca pe o adevarata purtatoare de biruinta.
Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Domnul
Cu milostenia ai castigat mila; risipind, ai dat celor lipsiti; dreptatea ta ramanane in veci si mireasma ta cea de la dansa nu se invecheste, Sfanta Cuvioasa melania, purtatoare de Dumnezeu, fala celor ce cu credinta te lauda pururea.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Intreitele valuri ale patimilor ne tulbura; adancul deznadajduirii ne ineaca; mantuieste-ne, Maica Fecioara, ceea ce esti fara de prihana, care ai purtat in pantece pe mantuitorul si Domnul, Cel ce S-a nascut ca un prunc in iesle; pe Care Il preainaltam intru toti vecii.
Pe Sfintii tineri cei binecredinciosi, in cuptor, nasterea Nascatoarei de Dumnezeu i-a mantuit, atunci fiind inchipuita, iar acum plinita; pe toata lumea ridica sa-ti cante: pe Domnul lucrurile laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii.
Cantarea a IX-a
Eva, prin boala neascultarii a adus blestemul inauntru; iar tu, Fecioara, de Dumnezeu Nascatoare, prin Vlastarul pe Care L-ai purtat in pantece, ai inflorit lumii binecuvantarea, iar noi toti te marim.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
La inaltimea preacuratei desavarsiri te-ai suit, fericita Sfanta Melania, si ai intrecut cetele celor fara materie, apropiindu-te de dorirea cea adevarata; iar acum te veselesti de izvorul bunatatilor si noi toti te fericim.
Sfanta Preacuvioasa Maica Melania, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Impreuna cu cetele sihastrilor care s-au nevoit si si-au ucis patimile, te veselesti privind fara acoperire la stralucita fata a lui Dumnezeu, pe care mai inainte o aveai prin inchipuirile mintii, Sfanta Melania, pururea – laudata.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Umbland pe cararea cea stramta, ai ajuns la latimea cea desfatata a raiului, unde este bucuria celor ce praznuiesc si pomul vietii; de pretutindeni adu-ti aminte si de noi, cei care savarsim pomenirea ta.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Cel ce cu frica este purtat pe umeri de heruvimi, acum sade in brate de Fecioara curata si cu scutece este infasat Cel ce dezleaga lanturile rautatilor noastre; si ca un prunc cu lapte este hranit , Cel ce hraneste toata suflarea.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
(Sursa: Mineiul pe Decembrie)





